- Vizualizări totale379
- Vizualizări pentru luna8
- Vizualizări pentru săptămână3
- Evaluare4 din 5
Ingrediente
- foi de plăcintă - 6 buc
- mere - 2 buc, mari
- unt - 100 g
- pesmet - 100 g
- stafide - 50 g
- nuci - 50 g
- zahăr brun - 4 linguri
- suc de lămâie - de la 1 lămâie
- scorțișoară - 1 linguriță
- rom - 3 - 4 linguri.
Pregătire
Stafidele se pun la înmuiat 15 minute în puțină apă aromatizată cu 3-4 linguri de rom.
Tăiați merele în bucăți mici. Se pun peste ele zeama de la o lămâie, 4 linguri de zahăr brun și o linguriță de scorțișoară.
Amestecați bine fructele și condimentele.
Tapetați cu hârtie de copt o tavă rotundă cu pereți detașabili de 20 cm diametru. Puneți o foaie de plăcintă în ea. Marginile le lăsați pliate spre exterior, pe peretele tăvii. Ungeți foaia de plăcintă din abundență cu unt topit.
Într-un castron amestecam merele, nucile pisate grosier, stafidele și pesmetul. Turnați umplutura pe foaia de pe fundul tăvii și nivelați. Puneți o altă foaie deasupra umpluturii, pe care de asemenea o ungeți cu unt. Apoi repetați procedura, până se termină toate cele 6 foi.
Îndoiți capetele ultimei foi și cele care au mai rămas pe dinafară spre interiorul plăcintei. Ungeți și deasupra cu unt și presărați cu zahăr brun.
Coaceți plăcinta-ștrudel în cuptorul preîncălzit la 180°C până se rumenește frumos.
La final, eliberați plăcinta dulce scoțând peretele circular detașabil al tăvii. Se presară cu zahăr pudră și se răcește pe un grătar!
Poftă bună!