Bonapeti.ro»Rețete»Deserturi»Torturi și glazuri»Tort de ciocolată»Tort cu cremă de vanilie și ciocolată

Tort cu cremă de vanilie și ciocolată

Nic Pal
Traducerea:
Nic Pal
Tort cu cremă de vanilie și ciocolată
Fotografie: Yordanka Kovacheva
7 / 8
Favorite
Gătit
Adaugă
Raportează
Pregătire
40 min.
Preparare
40 min.
Comun
80 min.
Porții
15
"Și știind că sunteți la doar 80 de minute de ispita minunată numită tort cu ciocolată și vanilie"

Ingrediente

  • Blaturi
  • ouă - 4 buc.
  • făină - 1 cană (puțin mai mare, 300 ml)
  • zahăr - 1 cană (aceeași măsură ca la făina)
  • Cremă
  • lapte proaspăt - 1 l
  • amidon - 50 g (de porumb)
  • ouă - 4 buc.
  • zahăr - 160 g
  • zahăr vanilat - 1 lingură
  • unt - 20 g
  • Ganache de ciocolată
  • ciocolată neagră - 150 g (50% cacao)
  • smântână lichidă - 150 g
  • zahăr - 30 g
  • unt - 45 g
  • Sirop
  • apă - 150 ml
  • zahăr - 100 - 120 g sau după gust
  • cafea - 2 linguri, instant (poate fi fără cofeină)
  • rom - 1 linguriță sau după gust
  • Suplimentar
  • ciocolată neagră - 100 g
  • smântână lichidă - 50 g
  • nuci - măcinate, pentru decorare
* măsuri și cantități

Pregătire

În primul rând, coacem blaturile. Astfel, vom face un pandișpan simplu, care nu necesită agent de dospire, pentru că prin tehnica potrivită, obțineți un blat grozav umflat și pufos.

Se bat albușurile și gălbenușurile separat, astfel încât primele să fie spumă tare iar celelalte o crema pufoasă. Zahărul se adaugă în albușurile spumă și se bate până când cristalele se topesc și se formează o bezea groasă, compactă și strălucitoare. Pentru a scurtă procesul, se poate folosi zahăr pudră în loc de cristal.

La albușuri se adaugă crema de gălbenușuri și se amestecă ușor pentru a le omogeniza.

Se cerne făina treptat și cu aceleași mișcări fine, de jos în sus, se amestecă.

Se toarnă într-o tavă cu pereți detașabili, de 28 cm diametru, cu fundul acoperit cu hârtie de copt. Puteți folosi și o tavă mai mică, dar în loc de două blaturi veți obține trei, astfel tortul va ieși mai înalt.

Blatul de tort se coace 180 de grade, până când trece testul scobitorii.

Înainte de a desface forma, treceți cu un cuțit de-a lungul pereților și lăsați blatul să se răcească. Se recomandă pregătirea chiar cu o zi înainte.

Blatul răcit este tăiat în mod egal în două bucăți - două blaturi separate. Dacă s-a folosit o formă mai mică, vom avea 3. Este bine să le marcați pentru a le așeza cum trebuie ulterior.

Se prepară un sirop prin fierberea apei cu zahăr timp de 7-10 minute. Romul și cafeaua se adaugă la sfârșit sau în ultimul moment. Se lasă la răcit. Dacă însiropăm blaturile cu sirop fierbinte se vor înmuia foarte mult.

Preparam și crema încălzind 800 ml lapte împreună cu zahărul și vanilia. Nu trebuie să fiarbă.

Ouăle se bat cu laptele și amidonul rămas și se toarnă în jet subțire la amestecul de pe aragaz. Reducem căldura pentru a nu se arde crema și să nu aibă miros de ouă fierte.

Se amestecă până se îngroașă, ținând cont că cremele cu amidon sunt mai lichide, dar când se răcesc se întăresc foarte bine. La sfârșit, adăugați untul și amestecați pentru a se topi. Crema nu este foarte dulce - celelalte componente ale tortului compensează.

Topiți 100 g de ciocolată neagră cu puțină smântână în baie de apă.

Asamblarea tortului de ciocolată începe prin așezarea unui blat în aceeași tavă, însiropăm și îl ungem cu toată sau jumătate din ciocolata topită. Se unge uniform cu jumătate din cremă. Puneți al doilea strat deasupra și procedați în același mod. În cazul în care sunt trei blaturi, amestecurile sunt distribuite pentru a le acoperi pe toate trei. Crema se nivelează deasupra.

Acum vine rândul ganacheului de ciocolată. Destul de obișnuit. Pentru acest lucru se încinge smântâna la foc mic spre moderat, se adaugă ciocolata și zahărul la topit, iar la final untul. Se amestecă bine și se toarnă peste crema deja întărită.

Când s-a răcit complet, înfășurați tortul cu cremă de vanilie și ciocolată cu folie alimentară și păstrați la frigider pentru câteva ore sau până a două zi.

Înainte de a desface forma, treceți cu un cuțit umezit de-a lungul pereților acesteia. Se presară cu nuci măcinate și este gata.

Poftă bună!

Facebook
Favorite
Twitter
Pinterest

Evaluare

4
50
41
30
20
10
Dați-ne o notă: