Ingrediente
- biscuiți de ceai cu cacao - 1 pachet de 165 g
- biscuiți de mic dejun - 1 pachet obișnuit de 330 g
- biscuiți din cereale integrale - 1/2 pachet de 165 g
- turtă dulce - 2 buc mari
- rahat de trandafiri - 1 cutie (140 g)
- unt - 1/2 pachet (din cele mici de 125 g)
- ciocolată - 100 g
- cacao - 1 lingură
- zahăr pudră - 1 lingură
- nuci - 4 linguri, pisate
- merișoare - 100 g, uscate
- esență de portocale - 2 picături
- apă - 1/2 cană de ceai, fierbinte
- zahăr pudră - pentru presărare
Pregătire
Zdrobiți cele trei tipuri de biscuiți și turta dulce într-un castron. Rupeți ciocolata deasupra lor și tăiați rahatul în bucățele mici. Adăugați untul și cacaua.
Turnați peste toate ingredientele apă fierbinte și pasați cu o presa pentru piure de cartofi până obțineți un amestec relativ omogen.
Adăugați apoi merișoarele, esența de portocale, zaharul pudră și nuca pisată.
Se amestecă și apoi se frământă cu mâinile.
Acoperiți vasul cu folie alimentară și lăsați-l la frigider timp de 40 de minute.
După aceea, întindeți amestecul întărit pe două foi de hârtie de copt și formați două salamuri dulci.
După împachetare, strângem bine rulourile pentru a se compacta și le punem înapoi la frigider.
Servim desertul a doua zi, presărându-l în prealabil cu zahăr pudră.
Salamul de ciocolata cu merișoare este gata.