Bonapeti.ro»Rețete»Dulceață si Gem»Marmeladă»Marmeladă de caise cu note de vanilie

Marmeladă de caise cu note de vanilie

Yordanka KovachevaYordanka Kovacheva
Autor
2k416k102
Nic Pal
Traducerea:
Nic Pal
Marmeladă de caise cu note de vanilie
Fotografie: Yordanka Kovacheva
1 / 7
14/03/2024
Favorite
Gătit
Adaugă
Raportează
Pregătire
15 min.
Preparare
40 min.
Comun
55 min.
Porții
6
"Această marmeladă de caise poate fi mâncată pe o felie de pâine sau poate fi parte a unor prăjituri grozave - decizia este a dvs."

Ingrediente

  • caise - 1300 g
  • zahăr - 500 g
  • vanilie - 2 păstăi
  • lămâi - sucul de la 1/2 lămâie
* măsuri și cantități

Pregătire

Curățați caisele de sâmburi, spălați-le, lăsați-le să se scurgă și tăiați-le în bucăți. Presărați-le cu zahăr și lăsați-le să stea așa timp de 3-4 ore. Folosesc un soi alb de caise, deoarece sunt mai delicate, moi și parfumate. Dacă preferați din cele portocalii, asigurați-vă că sunt foarte bine coapte.

Puneți borcanele, bine spălate (6-7 bucăți cu o capacitate de 300-400 g fiecare), într-un cuptor preîncălzit la 150 de grade timp de 6-7 minute, apoi opriți cuptorul și lăsați-le să rămână înăuntru și să se mențină calde. Spălați și capacele borcanelor și pentru a le steriliza, fierbeți-le timp de 10 minute, apoi le uscați bine.

Puneți fructele cu zahărul pe foc. Adăugați păstăile de vanilie, tăiați-le și extrageți semințele cu un cuțit ascuțit, apoi adăugați atât semințele, cât și păstăile goale în oală. Lăsați să fiarbă la foc mediu timp de 40 de minute, adăugând sucul de lămâie în ultimele 10 minute (lămâia nu trebuie să fie prea mare).

Opțional, puteți adăuga un agent de gelificare cum ar fi agar agar, pentru a obține o marmeladă mai densă, dar personal nu fac acest lucru. Gătiți până când obțineți consistența dorită, ținând cont că după ce se răcește, marmelada se va îngroșa și mai mult.

Pasați marmelada fierbinte până la obținerea unei consistențe netede, îndepărtând păstăile de vanilie, și turnați imediat dulceața de caise în borcane, umplându-le aproape până sus, închideți-le bine și întoarceți-le cu gura în jos. Lucrați cu mănuși de bucătărie groase pentru a evita să vă ardeți de la căldura borcanelor, pe care le scoateți direct din cuptor.

Lăsați borcanele să stea așa timp de câteva ore (5-6 ore, eu le las peste noapte), apoi depozitați-le într-un loc uscat, răcoros și întunecat.

Această marmeladă de caise aromată poate fi folosită pentru prăjituri delicioase, ca umplutură pentru diferite produse de panificație sau pur și simplu pentru o gustare deosebită, pe o felie de pâine prăjită, cu unt.

Poftă bună!

Facebook
Favorite
Twitter
Pinterest

Evaluare

4
50
41
30
20
10
Dați-ne o notă: