Ingrediente
- spaghete - 300 g
- ceapă - 1 căpățână, mică
- becon 150 g, tăiat cubulețe
- ulei - 1 lingură sau untdelemn
- ouă - 2 gălbenușuri
- smântănă - 100 ml, lichidă de gătit
- parmezan - 50 g ras
- sare
- piper
- busuioc - uscat, pentru presărat la final
Pregătire
Puneți spaghetele la fiert conform indicațiilor de pe ambalaj. Lăsați-le ”al dente”, aveți grijă să nu le fierbeți prea mult. Scurgeți spaghetele fierte de apă.
Încingeți uleiul într-o tigaie de teflon cu fund adânc și prăjiți ușor ceapa tocată. Adăugați beconul și prăjiți-l până când se rumenește.
Încet adăugați smântâna și dați focul la mic, ca să nu dea în fiert sosul. Amestecând constant, adăugați mai întâi cele două gălbenușuri de ou și amestecați, apoi adăugați aproximativ 50-60 ml de apă pentru spaghete.
Se presară cu parmezan ras, piper negru și sare după gust. După ce sosul s-a îngroșat ușor, opriți focul și adăugați spaghetele fierte și scurse.
Se amestecă bine și se împarte în farfurii. Serviți spaghetele Carbonara presărate cu puțin busuioc proaspăt.