Ingrediente
- gutui - 1 kg
- zahăr - 800 g
- apă - 800 ml
- acid citric - 1/4 linguriță, dizolvată în câteva picături de apă
Pregătire
Gutuile se spală, se curăță de coajă și se pun în blender. Porniți blenderul 2-3 secunde, astfel încât gutuile să devină bucăți, nu piure.
Se toarnă zahărul în apă. Imediat ce apa fierbe, se pun și gutuile. Se fierbe la foc mic și se amestecă din când în când.
După ce a atins grosimea specifică unei dulceți de gutui, turnați acidul citric dizolvat, amestecați și luați de pe foc.
Se lasă să se odihnească 5-10 minute și se toarnă în borcane fierbinți. Întoarceți borcanele cu capacul în jos pentru a se vida de la căldura reziduală.
Notă: Din întâmplare am primit cadou o pungă plină cu gutui și mă întrebam ce să fac cu ele. Am făcut 2 kg de gutui și mi-au ieșit cam 6 borcane.
A ieșit grozav, nu mai făcusem niciodată așa, adică să mărunțesc gutuile în blender, dar la gândul că-mi rănesc mâinile pe răzătoare, am apelat la blender.
Recomand cu căldură această metodă.
Am fiert dulceața la foc mic, din 9 trepte de temperatură am fiert la treptele 4-5. Încarc și poze ca să vedeți la ce culoare trebuie să ajungă.