Bonapeti.ro»Rețete»Deserturi»Torturi și glazuri»Semifreddo»Semifreddo cu cafea și ciocolată

Semifreddo cu cafea și ciocolată

Nic Pal
Traducerea:
Nic Pal
Semifreddo cu cafea și ciocolată3 / 3
Favorite
Gătit
Adaugă
Raportează
Pregătire
30 min.
Preparare
10 min.
Comun
40 min.
Porții
8
"Un semifreddo minunat și proaspăt cu cafea și ciocolată, care este potrivit pentru orice ocazie. Poftă bună vă dorim!"

Ingrediente

  • ouă - 1 buc. + 2 gălbenușuri
  • zahăr - 4 linguri
  • mascarpone - 250 g
  • smântână lichidă - 200 ml (conținut de grăsime 35%)
  • cafea - 2 linguri, instant
  • ciocolată - 100 g (picături)
  • BAZA
  • biscuiți - 170 g cu bucățele de ciocolată
  • unt - 80 g
  • migdale - 40 g (crude)
* măsuri și cantități

Pregătire

Astăzi vă propun să pregătiți un desert rece italian de care vă veți îndrăgosti.

Pentru a pregăti acest Semifreddo, puneți 1 ou întreg și 2 gălbenușuri în baie de apă. Amestecați continuu timp de 10-12 minute până când începe să se îngroașe și să se asemene cu o cremă. Astfel, ouăle vor fi supuse unui tratament termic.

Apoi înlăturați vasul cu crema de ouă de pe baia de apă și lăsați să se răcească, amestecând din când în când pentru a preveni formarea crustei.

În acest timp, măcinați biscuiții și migdalele și topiți untul.

Se amestecă totul până când se formează firimituri umede, untoase.

Transferați-le într-o formă cu pereți detașabili de 20 cm și cu dosul unei linguri, modelați baza și un mic chenar, prin apăsare.

Într-un alt vas amestecați mascarpone cu cafeaua și zahărul. Se amestecă până la omogenizare. Puteți crește cantitatea de zahăr după preferință sau puteți folosi alt îndulcitor.

Adăugați crema de ouă în mascarpone și amestecați.

Bateți smântâna bine răcită cu un mixer. Adăugați-o treptat în cremă, amestecând cu grijă cu o spatulă.

La final, se adaugă picăturile de ciocolată.

Întindeți crema pe baza de biscuiți și nivelați.

Se mai presară niște fulgi de ciocolată și se pune tortul de înghețată la congelator pentru cel puțin 4 ore.

Cu 15 minute înainte de servire, scoateți Semifreddo cu cafea și ciocolată pentru a-l lăsă să se odihnească puțin și să poată fi tăiat în bucăți.

Pentru o formă cu diametrul de 26 cm dublați cantitățile de ingrediente.

Un semifreddo minunat și proaspăt cu cafea și ciocolată, care este potrivit pentru orice ocazie.

Poftă bună vă dorim!

Facebook
Favorite
Twitter
Pinterest

Evaluare

4
50
41
30
20
10
Dați-ne o notă: