Bonapeti.ro»Rețete»Fructe de mare»Tapas»Ceviche de creveți

Ceviche de creveți

Nic Pal
Traducerea:
Nic Pal
Ceviche de creveți
Fotografie: Yordanka Kovacheva
3 / 4
Favorite
Gătit
Adaugă
Raportează
Pregătire
18 min.
Comun
18 min.
Porții
4
"Dacă și dvs. vă place precum ne place și nouă să experimentați diferite rețete gourmet, ceviche-ul de creveți este modalitatea perfectă"

Ingrediente

  • creveți - 250 g, decorticați
  • limetă - 2 bucăți
  • lămâie - 1 buc.
  • ulei de măsline - 1/2 cană
  • ceapă roșie - 1 buc. (mijlocie/mică)
  • coriandru - 4 crenguțe
  • piper negru - 2 vârfuri de cuțit
  • sare - 1 linguriță cu vârf, fulgi (sare Maldon)
  • roșii - 1 buc. mică, opțional
  • ardei iute - 1 buc. chili, ardei cayenne sau altul
  • avocado - sau chipsuri de banane, pentru servire
* măsuri și cantități

Pregătire

Curățați creveții de vena care trece pe lungimea corpului lor. Pentru aceasta, faceți o tăietură pe partea exterioară pe toată lungimea și scoateți vena cu o frigăruie sau cu un cuțit ascuțit.

Stoarceți sucul din limete și lămâie într-un castron, iar opțional, puteți adăuga și puțin suc de portocală.

Răzuiți coaja de la o limetă și coaja de la jumătatea de lămâie.

Adăugați în marinadă sarea, piperul, ardeiul iute tocat fin, coriandrul și ceapa roșie tăiată subțire.

Puneți creveții în marinadă, așa cum sunt, și încercați să îi distribuiți într-un strat subțire, nu grămadă. Marinada trebuie să îi acopere.

Lăsați-i în frigider timp de 2 ore; astfel se vor găti și nu vor mai fi cruzi, chiar dacă nu au trecut prin tratament termic. Veți observa că și-au pierdut nuanța transparentă și au devenit albicioși.

În unele rețete, creveții sunt blanșați în prealabil timp de mai puțin de un minut în apă clocotită, dar cred că acest lucru nu este necesar pentru un ceviche.

Adăugați uleiul de măsline și, la alegere, roșiile tocate mărunt sau ardeiul roșu sau verde.

Amestecați bine și lăsați la frigider încă una-două ore, pentru a absorbi toate aromele.

Serviți ceviche-ul de creveți bine răcit, în pahare de sticlă joase sau castronele. Turnați și sosul de marinadă deasupra.

Serviți tapas-urile separat sau însoțite de pâine, chipsuri de banane sau cartofi dulci, orez alb sau bucăți de avocado.

Preparatul este proaspăt și foarte aromat!

Facebook
Favorite
Twitter
Pinterest

Evaluare

4
50
41
30
20
10
Dați-ne o notă: