Ingrediente
- ficăței de pui - 500 g
- ceapă - 1 buc
- morcov - 1 buc
- usturoi - 2 căței
- smântână lichidă - 100 ml
- unt - 100 g
- piper negru
- sare
- cimbrișor - de preferință proaspăt
Pregătire
Ficățeii de pui se înmoaie pentru scurt timp în apă. Se curăță de vinișoare și se pun la fiert în apă cu sare. Nu trebuie să-i lăsați prea mult la fiert.
Se curăță ceapa, usturoiul și morcovul și se toacă în blender, solzișori foarte mici.
Legumele se călesc într-o tigaie cu puțin unt, după care se adaugă ficățeii. Aceștia se prăjesc pentru scurt timp – un minut sau două – și se asezonează piper negru, cimbrișor și, suplimentar, cu sare, dacă este nevoie.
Transferați ficații asezonați într-un castron și adăugați jumătate din cantitatea de unt (untul trebuie să fie moale), precum și smântâna. Amestecați și pasați până obțineți un amestec omogen.
După gust, se pot adăuga și alte condimente. Pateul se transferă în boluri sau borcane. Topiți untul rămas și turnați-l deasupra pateului.
Untul poate fi, de asemenea, condimentat. Eu folosesc cimbrișor și ceapă verde. Untul trebuie să acopere pateul.
Puneți bolurile ori borcanele la frigider până când pateul de pui s-a întărit.