Bonapeti.ro»Rețete»Preparate sărate la cuptor»Plăcintă sărată»Plăcintă americană cu cartofi și varză kale

Plăcintă americană cu cartofi și varză kale

Nic Pal
Traducerea:
Nic Pal
Plăcintă americană cu cartofi și varză kale
Fotografie: Yordanka Kovacheva
1 / 5
Favorite
Gătit
Adaugă
Raportează
Pregătire
20 min.
Preparare
80 min.
Comun
100 min.
Porții
10
"Unul dintre acele preparate pe care, încă de la prima vedere știți că o să vă surprindă plăcut prin gust și aromă"

Ingrediente

  • cartofi - 600 g (3 buc. mari/medii)
  • varză kale - 150 g, numai frunze
  • morcovi - 100 g
  • ceapă - 100 g
  • usturoi - 1 cățel
  • ulei - 120 ml
  • apă - 120 ml
  • ouă - 6 buc. XL
  • sare - după gust
  • pesmet - pentru presărare
* măsuri și cantități

Pregătire

Cartofii se curăță de coajă și se taie foarte subțiri. Se amestecă cu 1-2 vârfuri de sare și se lasă deoparte.

Se încinge uleiul și apa într-o oală, iar imediat ce dă în clocot, se adaugă cartofii. Gătiți în lichid timp de 6-7 minute sau până se înmoaie. Se amestecă tot timpul ca să nu se lipească sau să prindă crustă – chiar dacă se sparg și se destramă, nu e o problemă, așa ar trebui să fie.

Turnați conținutul oalei într-o strecurătoare mare pentru a scurge bine cartofii, păstrând lichidul/grăsimea.

Se separă 30 ml. din grăsimea păstrată și prăjiți scurt în ea cățelul de usturoi tocat mărunt. De îndată ce emană aromă, se adaugă frunzele de varza kale tocate grosier, neapărat fără tulpini și nervuri. Totul se fierbe timp de 4-5 minute.

Varza cu aromă de usturoi și cartofii se pun într-un castron mare.

Grăsimea rămasă se încălzește la foc moderat și se prăjesc în ea ceapa și morcovul tocate mărunt. Când sunt gata, se scurg și ele și se adaugă la restul de ingrediente în castron.

Batem bine ouăle, le asezonăm cu sare și le punem în vasul cu legumele. Se amestecă totul bine și se toarnă într-o forma de chec dreptunghiulară înaltă, cu o capacitate de 1.5 l., acoperită cu hârtie de copt.

Plăcinta americană de cartofi cu varză kale se coace în cuptorul preîncălzit la 180 de grade timp de 50 de minute.

După ce se scoate, se răstoarnă pe o tavă și se servește călduță, tăiată felii.

Lângă această plăcintă savuroasă merge foarte bine sosul de roșii de casă.

Poftă mare!

Facebook
Favorite
Twitter
Pinterest

Evaluare

5
51
40
30
20
10
Dați-ne o notă: