Ingrediente
- pentru blat
- ouă - 3 buc
- zahăr - 1 cană de ceai
- zahăr vanilat - 1 pliculeț
- spanac - 120 g, proaspăt sau congelat
- ulei - 100 ml
- lapte - 100 ml
- făină - 2 căni de ceai
- lămâie - coaja de la 1/2 de fruct
- praf de copt - 10 g
- pentru cremă
- lapte - 650 ml
- zahăr - 100 g
- ouă - 3 buc
- amidon - 3 linguri, de porumb sau de grâu
- vanilie - 1 lingură, lichidă
- unt - 60 g
- ciocolată albă - 80 g
Pregătire
1 cană de ceai = 200 ml
Astăzi vă propun un tort cu spanac ușor de preparat și foarte gustos.
Dacă alegeți spanac congelat, decongelați-l și lăsați-l să se scurgă bine. Spanacul proaspăt se spală bine și se usucă.
Puneți spanacul, laptele și uleiul într-un blender și pasați până la omogenizare.
Într-un castron, bateți cu mixerul ouăle, zahărul și vanilia câteva minute la viteza maximă până când zahărul se topește și amestecul și-a dublat volumul și devine pufos.
Se adaugă apoi amestecul de spanac și se omogenizează cu grijă. Puteți continua să amestecați cu mixerul, dar la viteza cea mai scăzută.
Adăugăm făina amestecată cu praful de copt și coaja rasă de la jumătate de lămâie. Amestecați cu grijă.
Tapetați o tavă de 24 cm cu pereți detașabili cu hârtie de copt și turnați amestecul pentru blat.
Coaceți blatul în cuptorul preîncălzit la 170 °C timp de 30 de minute. Este gata când, dacă înțepați aluatul cu o scobitoare aceasta iese uscată. Scoateți blatul din forma și lăsați-l la răcit pe un grătar.
În timp ce blatul se răcește, pregătim crema pentru tort.
Încălziți laptele, zahărul și vanilia într-o cratiță cu fundul gros.
Într-un alt castron se bat ouăle cu amidonul. Adăugați-le în laptele fierbinte încet, în jet subțire și amestecând.
Fierbeți crema de lapte până la grosimea dorită.
Adăugați untul și ciocolata albă în crema fierbinte și amestecați până se absorb complet.
Apoi puteți asambla tortul de primăvară.
Aplatizați blatul cu un cuțit ascuțit și faceți găuri în el cu un cilindru mic. Am folosit aparatul pentru curățat semințele de măr. Păstrați decupajele de blat.
Mutați blatul înapoi în tavă și atașați pereții circulari.
Cu o lingură, umpleți mai întâi găurile cu cremă, apoi turnați cremă peste tortul în sine și nivelați.
Zdrobiți decupajele de blat și presărați-le peste tortul ușor de preparat.
Pentru mai multă prospețime, puteți adăuga și fructe, precum căpșuni, zmeură sau afine.
Puneți tortul cu spanac la frigider pentru câteva ore, pentru a se întări, apoi îl puteți savura.
Poftă bună!