Ciuperci murate cu vin

Nic Pal
Traducerea:
Nic Pal
Ciuperci murate cu vin
Fotografie: Yordanka Kovacheva
2 / 4
Favorite
Gătit
Adaugă
Raportează
Pregătire
30 min.
Preparare
51 min.
Comun
81 min.
Porții
4
"Secretul ciupercilor murate constă în... vinul roșu"

Ingrediente

  • ciuperci - 1 kg (mix sau doar un singur tip)
  • usturoi - 6 căței
  • cuișoare - 4 bucăți
  • foi de dafin - 4 buc.
  • vin - 400 ml (alb sau roșu)
  • oțet - 400 ml (de vin alb)
  • apă - 1 litru
  • sare - 2 lingurițe cu vârf
  • ulei de măsline - pentru conservare
  • piper negru - 10 boabe
* măsuri și cantități

Pregătire

Ciupercile murate cu vin pot fi pregătite pentru iarnă dar dacă faceți o cantitate mai mică, cu jumătate din ingredientele enumerate, pot fi consumate imediat sau păstrate în frigider, timp de câteva zile.

Pentru 1 kg de ciuperci, le sterilizez în borcane și astfel am mereu la îndemână aceste minunate ciuperci murate pentru un aperitiv mai diferit, pentru a le adăuga în salate sau chiar în feluri de mâncare cu carne sau sosuri.

Dacă folosiți vin roșu, gustul devine mai puternic și ciupercile se colorează - rezultatul fiind interesant. Dar dacă faceți acest lucru pentru prima dată, este mai bine să folosiți vin alb, pentru o aromă delicată și bogată. Folosiți un vin cu gust cât mai intens.

Vinul, oțetul și apa se amestecă într-un vas și se pun pe foc să fiarbă timp de 10 minute. Apoi se adaugă usturoiul, cuișoarele și frunzele de dafin și se lasă să fiarbă încă 8 minute.

Ciupercile se curăță și se taie, dacă sunt mari. Se pun în lichidul cu vin și se blanșează timp de 8-10 minute (dacă vor fi consumate imediat, timpul poate fi mărit puțin pentru a le înmuia).

Se scot cu o spumieră sau se pun direct într-o sită mare. Se așează pe un prosop de bucătărie curat, într-un singur strat, și se lasă să se usuce și să se răcească.

Atenție! Dacă ciupercile sunt pregătite cu vin roșu, este mai bine să le așezați pe straturi de hârtie de bucătărie, pentru a nu păta prosopul).

De aici înainte, pot fi servite imediat, presărate generos cu ulei de măsline, sau dacă este o cantitate mai mare de murături, se pun în borcane.

Pentru aceasta, veți avea nevoie de 4 borcane de 200 ml, sterilizate în prealabil. Se pune puțin ulei de măsline pe fundul lor, se adaugă boabele de piper negru și se umplu cu ciupercile murate. Deasupra se toarnă și mai mult ulei, care să umple borcanul.

Se astupă bine și se înfășoară în tifon. Se pun într-un vas sub presiune și se acoperă cu apă. Se fierb astfel timp de 25 de minute și se lasă ciupercile murate să se răcească complet în vasul de gătit.

Ciupercile murate gata pot fi păstrate într-un loc întunecat și răcoros, pentru o perioadă îndelungată.

Ciupercile murate cu vin sunt extrem de gustoase.

Facebook
Favorite
Twitter
Pinterest

Evaluare

5
51
40
30
20
10
Dați-ne o notă: