Bonapeti.ro»Rețete»Pâine de Casă»Cozonac»Cozonac- o rețetă detaliată pentru începători

Cozonac- o rețetă detaliată pentru începători

Sia RibaginaSia Ribagina
Master Chief
6212k6
Nic Pal
Traducerea:
Nic Pal
Cozonac- o rețetă detaliată pentru începători
Fotografie: Sia Ribagina
1 / 4
08/04/2023
Favorite
Gătit
Adaugă
Raportează
Pregătire
30 min.
Preparare
40 min.
Comun
70 min.
Porții
8
"Nu aveți nevoie de experiență pentru a face un cozonac perfect, aveți nevoie doar de această rețetă detaliată și testată"

Ingrediente

  • ouă - 6 buc. (mărimea M)
  • făină - aproximativ 1 kg
  • zahăr - 200 g
  • drojdie - 42 g (proaspătă)
  • unt - 100 g
  • ulei - 100 ml
  • sare - 1 praf
  • rom - 1 lingură
  • lămâi - 1 lingură (sucul și coaja)
  • lapte proaspăt - 260 ml
  • pentru finalizarea frământării
  • făină - aproximativ 200 g
  • Pentru presărare
  • zahăr
  • Pentru ungere
  • albușuri - 1 buc.
* măsuri și cantități

Pregătire

Luați o tavă rotundă și cerneți făina în ea. Se adaugă sare, se rade coaja unei lămâi și se stoarce și zeama. Încălziți laptele (trebuie să fie cald nu fierbinte), se dizolvă drojdia cu o lingură de zahăr în el și se lasă să se activeze aproximativ 15 minute. Se face o gaură în făină, se bat ouăle cu zahărul care nu trebuie să devină cremoase, se toarnă în făină și se adaugă o lingură de rom pentru aromă precum și uleiul.

Începeți să frământați, adăugând treptat laptele cu drojdia până obțineți un aluat moale, uniform, care se lipește ușor de mâini. Se scoate din tavă, se presară blatul sau masa cu puțină făină, se pune aluatul și se începe frământarea.

Încălziți untul pe aragaz până se topește, nu ar trebui să înceapă să se prăjească și să se ardă. Se frământă aluatul aproximativ 15-20 de minute. În timpul frământării se desface aluatul, se toarnă puțin unt și se pliază la loc, se frământă din nou și tot așa până ce untul se absoarbe complet de aluat. În felul acesta se obțin straturi de aluat și ulterior, după coacere, cozonacul devine pufos și se desprinde în șuvițe.

Se lasă aluatul într-un bol și se acoperă cu folie alimentară. Aluatul trebuie să crească aproximativ două ore într-o cameră caldă. Nu îl băgați în cuptorul încins, eu personal nu sunt adepta acestui procedeu și nu îl recomand, doar lăsați aluatul la crescut, măcar până își dublează volumul inițial. Așteptarea este mai lungă, dar merită.

Frământăm puțin aluatul crescut, îl presăm pentru a elibera aerul și îl împărțim în 6 părți egale. Formați din fiecare parte câte o bilă. Pentru un cozonac, veți avea nevoie de trei dintre aceste bile. Luați-o pe fiecare și rulați-o manual sub formă de fitil (toate de aceeași lungime). Dacă vă este greu să le modelați cu mâinile, puteți întinde bilele în foi dreptunghiulare și le puteți rula.

Puneți cele trei fitiluri pe lungime unul lângă altul, uniți-le la un capăt și împletiți-le sub forma unei coade. Luați o formă dreptunghiulară potrivită, de exemplu o formă de chec, ungeți-o cu puțin ulei și așezați în ea cozonacul astfel împletit.

Faceți același lucru cu celelalte trei bile. Din acest aluat ies 2 cozonaci mari sau 3 mai mici, și pot fi modelați după preferință. Acoperiți cozonacii cu folie alimentară și lăsați-i din nou la crescut într-o cameră caldă aproximativ o oră, până când se umflă din nou vizibil și își dublează volumul. Încingeți cuptorul la 150 de grade.

Pentru ungere, bateți ușor un albuș de ou și utilizați-l pentru a acoperi suprafața de sus a cozonacilor. Se presară cu zahăr alb cristal și se dau la cuptor și se mărește temperatura la 170 grade. Cozonacii se coc cu ventilatorul pornit aproximativ 40-50 de minute (în funcție de cuptor) și vor fi monitorizați permanent. După coacere, se scot din cuptor, se lasă la răcit câteva minute, apoi se scot cu grijă din formă și se așează pe un grătar să se răcească. Dacă îi lăsați în forme, se pot umezi și se pot încreți în partea de jos.

Note: În cazul meu, am uns cozonacii cu gălbenuș de ou bătut, în mod normal îi ung mereu cu albuș, dar acum m-am hotărât să-i ung cu gălbenuș. După cum puteți vedea în fotografii, ai mei au început să ardă deasupra. Puteți evita arderea folosind albuș. De asemenea, este important să îi monitorizați. Dacă încep să se rumenească deasupra acoperiți-i imediat cu folie de aluminiu. Trebuie doar să o așezați cumva peste formă. Îi va proteja iar coacerea va continua normal.

Puteți adăuga la cozonaci ciocolată, stafide, migdale, afine, nuci sau orice aveți la îndemână. În acest caz, am făcut o rețetă de baza dar dacă doriți, puteți adăuga ciocolată sau stafide după prima creștere, înainte de a-i modela. Amestecați bine și apoi modelați. Datorită folosirii lămâilor, despre a căror coajă se menționează în mod explicit că nu trebuie folosită în scopuri alimentare, este necesar să le spălați foarte bine cu o perie și apă clocotită sau să cumpărați coajă de lămâie gata preparată.

Este foarte important să șțiți că dacă un aluat conține mai mult zahăr, cu atât este mai greu să crească și să se coacă. Zahărul se leagă și acționează ca un lipici în aluat. În cantități mici acționează că un activator al drojdiei, dar în cantități mai mari face exact invers – dospirea este semnificativ mai greoaie. Dacă doriți să obțineți un cozonac pufos, trebuie să știi că acesta nu poate fi super dulce.

Dacă adăugați mai mult zahăr, veți obține un aluat asemănător celui italian de tip Panettone, care este compact, uscat și cu structură goală. Pentru a presăra cozonacii, puteți folosi cât de mult zahăr doriți. Acesta se arde și se închide la culoare așa că, pentru o suprafață mai albicioasă este bine să umeziți puțin zahărul înainte de a-l presăra. Eu nu l-am umezit, de aceea s-a întunecat vizibil.

Important este ca toate ingredientele să fie la temperatura camerei. Puteți păstra albusul pentru ungere, de la unul dintre ouăle pentru aluat. Cei mai buni cozonaci sunt cei cu drojdie proaspătă. Pentru această cantitate aveți nevoie de un cub. Puteți folosi și drojdie uscată - 14 g (drojdie uscată obișnuită) sau 11 g de drojdie uscată cu acțiune rapidă.

Făina necesară pentru a începe frământarea este exact 1 kilogram. În funcție de tipul de făină, cantitatea poate varia așa că, am adăugat și făina necesară pentru finalizarea frământării pe care ar trebui să o adăugați doar dacă este necesar. Dacă aluatul este prea moale și lipicios, va trebui să mai adăugați puțină, dacă iese tare și greu de frământat, atunci cantitatea de lichid este prea mică și ca atare va trebui să mai adăugați puțin lapte.

Amintiți-văi că frământarea cozonacilor se face cu dragoste și dorință. Fără a exagera cu ceva, fără aceste ultime două ingrediente nu veți obține nimic.

Pentru a fi siguri că vă veți putea descurca cu cozonacii de sărbători, este bine să încercați cel puțin o dată în avans. Astfel, veți vedea cum merge, veți avea ocazia să analizați argumentele pro și contra, să preveniți eventualele greșeli din timpul frământării.

Cozonacul - o rețetă detaliată pentru începători este gata.

Facebook
Favorite
Twitter
Pinterest

Evaluare

5
51
40
30
20
10
Dați-ne o notă: