Bonapeti.ro»Rețete»Mâncăruri cu Carne»Carne de Porc»Friptură »Fripturi din ceafă de porc, cu rozmarin și usturoi

Fripturi din ceafă de porc, cu rozmarin și usturoi

Yordanka KovachevaYordanka Kovacheva
Autor
2k416k102
Nic Pal
Traducerea:
Nic Pal
Fripturi din ceafă de porc, cu rozmarin și usturoi
Fotografie: Yordanka Kovacheva
1 / 2
16/10/2023
Favorite
Gătit
Adaugă
Raportează
Pregătire
12 min.
Preparare
60 min.
Comun
72 min.
Porții
2
"Fripturi din ceafă de porc, care se potrivesc bine cu orice garnitură"

Ingrediente

  • fripturi de porc - 2 bucăți groase (650 g) de ceafă
  • rozmarin - 1 lingură uscat + 1 crenguță proaspătă
  • bere - 250 ml
  • ulei de măsline - pentru stropit
  • usturoi - 1 căpățână
  • sare - după gust
  • piper negru - după gust
  • chimion - 1 - 2 vârfuri de cuțit
  • ardei iute - 1 - 2 vârfuri de cuțit (uscat, sub formă de fulgi)
* măsuri și cantități

Pregătire

Spălați și uscați bine fripturile groase de ceafă de porc. Așezați-le într-o tavă unsă și presărați-le cu ardei iute uscat, rozmarin uscat, chimion și piper negru, adăugând și un pic de ulei de măsline. Lăsați-le să se odihnească la temperatura camerei.

Între timp, decojiți capătul exterior uscat al căpățânii de usturoi și desfaceți-o în căței. Pe doi dintre aceștia, curățați-i complet, tăiați-i fin și presărați-i în pliurile fripturilor de porc.

Ceilalți căței de usturoi necurățați îi puteți zdrobi ușor sau îi puteți lăsa așa. Așezați-i în jurul cărnii și turnați berea deasupra. Dacă cefele de porc nu sunt foarte grase, puteți adăuga un pic de ulei de măsline în plus.

Introduceți tava într-un cuptor preîncălzit la 180 de grade Celsius și coaceți până când carnea devine crocantă, iar berea se reduce la jumătate.

Apoi, creșteți temperatura cuptorului, presărați carnea cu sare și coaceți până când obțineți o crustă frumoasă, fără a o usca prea mul. Mi-a luat aproximativ o oră, deoarece cefele de porc pe care le-am folosit erau destul de groase și mari.

Se servește cu garnitura preferată, presărând fiecare porție cu rozmarin proaspăt tocat și cățeii de usturoi copți.

Poftă bună la fripturile din ceafă de porc, cu rozmarin și usturoi!

Facebook
Favorite
Twitter
Pinterest

Evaluare

5
51
40
30
20
10
Dați-ne o notă: