Ingrediente
- pui - 400 g, carne de piept sau pulpe / spată
- pastă de curry - 2 lingurițe cu vârf, galbenă
- lapte de cocos - 400 ml (sau smântână de cocos)
- cartofi - 2 bucăți
- orez basmati - 150 g
- piper negru - 2 prafuri
- ulei de măsline - 3 linguri
- baby spanac - frunze
- sare - după gust
Pregătire
Tăiați carnea de pui și cartofii în bucăți. Fierbeți în apă cu puțină sare. Trebuie să vă rămână supă, dar nu prea multă.
Încălziți uleiul de măsline la foc mediu și căliți rapid pasta de curry. Turnați imediat în oala cu supa de pui.
Adăugați laptele de cocos și când începe să fiarbă, adăugați frunzele de spanac întregi. Gătiți timp de aproximativ 10 minute, gustând și ajustând cu puțină sare și piper.
Între timp, gătiți și orezul Basmati conform instrucțiunilor de pe ambalaj.
Serviți supa de pui cu curry caldă, cu o bilă de orez Basmati.
* Dacă doriți ca supa să nu fie prea groasă, adăugați mai multă supă sau puneți mai mult lapte de cocos. Cantitatea de pastă de curry poate fi ajustată și ea în funcție de gustul dumneavoastră.
Poftă bună!