Ingrediente
- aluat foietaj - 2 discuri de aproximativ 230 g fiecare
- Pentru cremă
- lapte proaspăt - 500 ml
- gălbenușuri - 3 buc.
- făină - 60 g
- zahăr - 4 linguri
- coajă de lămâie rasă - un praf generos
- vanilie - 1 plic
- Pentru umplutura de mere
- mere - 3 buc.
- zahăr brun - 3 linguri
- suc de lămâie - 1 lingură
- vin alb - 1 lingură
- rom - 1 lingură
- scorțișoară - 1 linguriță
Pregătire
Curățați și tăiați merele în bucăți mici. Puneți-le într-o cratiță, adăugați 1 lingură de vin alb, 1 lingură de rom, 1 lingură de suc de lămâie, 1 linguriță de scorțișoară și 4 linguri de zahăr brun.
Puneți cratița pe aragaz și gătiți până când merele se înmoaie, aproximativ 10 minute. Luați cratița de pe foc și lăsați să se răcească.
Într-o altă cratiță, turnați laptele proaspăt, adăugați gălbenușurile bătute cu zahăr, făina, vanilia și coaja rasă de lămâie.
Puneți cratița pe aragaz și începeți să amestecați imediat, până când crema se îngroașă. Luați cratița de pe foc și lăsați să se răcească.
Pe fundul unei tăvi de 22 cm, așezați hârtie de copt.
Puneți o foaie de aluat foietaj. Înțepați baza cu o furculiță. Turnați jumătate din cremă, nivelați, apoi întindeți umplutura de mere deasupra.
Turnați restul de cremă peste mere și nivelați. Din cealaltă foaie de aluat, tăiați un capac care să acopere crema.
Puneți capacul deasupra, iar marginile primei foi pliați-le cât mai aspectuos. Ungeți aluatul cu lapte proaspăt.
Opțional, puteți presăra cremșnit-ul cu zahăr cristal. Coaceți cremșnit-ul cu mere, din aluat foietaj la 180°C în cuptorul preîncălzit, până când capătă o culoare aurie, plăcută.
Lăsați prăjitura cu mere să se răcească complet înainte de a o tăia. Poftă bună!