Bonapeti.ro»Articole»Sfaturi culinare»Cum se gătește la multicooker?

Cum se gătește la multicooker?

Anika VoitAnika Voit
Master Chief
36
Nic Pal
Traducerea:
Nic Pal
Multicooker

Multicooker-ul nu este doar un aparat de bucătărie. Este un asistent indispensabil în bucătărie, în viața de zi cu zi, din ce în ce mai tensionată și agitată. Astăzi, aproape fiecare gospodărie modernă are un asistent funcțional pentru gătit.

Pe lângă economisirea efortului și a timpului gospodinei, mâncărurile pregătite cu Multicooker sunt gustoase iar ingredientele din ele își păstrează o mare parte din calitățile lor benefice. Având un astfel de dispozitiv, cu siguranță îi veți impresiona pe cei dragi cu diverse preparate delicioase. Cu ajutorul lui, puteți pregăti rapid și ușor carne și legume, diverse supe, deserturi, chiar și iaurt de casă.

Dar totuși, nu vă lăsați păcăliți precum că gătitul cu un aparat Multicooker este foarte ușor. Companiile de publicitate vă pot convinge că se poate face totul doar prin apăsarea unui buton, dar gătitul cu un asemenea dispozitiv are anumite particularități. Dacă vă familiarizați cu ele, este garantat că nu veți face greșeli în bucătărie. Mai jos v-am pregătit câteva sfaturi practice pentru gătitul cu dispozitivul Multicooker.

- Dacă pregătiți un fel de mâncare cu orez, după ce s-a terminat fiertul, deschideți capacul și amestecați bine cu o lingură de lemn. În acest fel, excesul de umiditate se va evapora mai repede și orezul va rămâne pufos;

- Dacă folosiți produse congelate la gătit, va trebui să măriți timpul de gătire;

- Dacă pregătiți un chec sau alte produse la cuptor, țineți capacul aparatului închis în timpul coacerii. De obicei, prăjiturile se coc cel mai bine la temperatura de 130 °C timp de 45 de minute;

- Dacă utilizați funcția de prăjire, nu închideți capacul superior al aparatului;

- Adăugați întotdeauna cantitatea exactă de apă descrisă în rețete. Nerespectarea acestui detaliu va determina obținerea unui preparat crud;

- Pentru cele mai bune rezultate cu rețete în care folosiți carne mai grasă, îndepărtați mai întâi grăsimea;

- Dacă rețeta include lapte sau smântână, adăugați-le în ultimele 15-20 de minute ale ciclului de gătit. Produsele lactate nu sunt recomandate a fi gătite mult timp;

- Pentru siguranța dumneavoastră, atunci când gătiți cu un dispozitiv Multicooker, când temperatura este peste 130 de grade, capacul aparatului trebuie întotdeauna ținut deschis.

- Când scoateți recipientul interior din Multicooker, folosiți întotdeauna o mănușă de bucătărie sau un prosop. Țineți minte - partea interioară este foarte fierbinte.

Odată ce sunteți familiarizat cu particularitățile gătitului la acest dispozitiv, vă sugerăm să consultați aceste rețete la multicooker.

Facebook
Favorite
Twitter
Pinterest

Evaluare

4
50
41
30
20
10
Dați-ne o notă:

Comentarii

Trimite