Bonapeti.ro»Articole»Ce este benefic și pentru ce»Eritritol sau stevia: care îndulcitor este mai bun?

Eritritol sau stevia: care îndulcitor este mai bun?

Nic Pal
Traducerea:
Nic Pal
Eritritol sau stevia: care îndulcitor este mai bun?

Zahărul este din ce în ce mai mai puțin folosit, fiind dăunător sănătății, căutându-se mereu alternative la acesta. Două dintre aceste posibilități sunt eritritolul și stevia. La alegere uneia dintre ele, cele două propuneri au unele caracteristici opuse și se caută astfel echilibrul între beneficii și prejudicii. Iată ce se poate spune despre acești doi îndulcitori.

Ce este eritritolul?

Îndulcitorul eritritol poate fi găsit în multe fructe și legume. Eritritolul comercial este fabricat din amidon de porumb hidrolizat enzimatic. Se obține glucoză, care apoi fermentează în eritritol.

În esență, eritritolul este un alcool de zahăr cu o structură moleculară similară zaharurilor și alcoolilor. Este clasificat drept un alcool de zahăr.

Eritritolul are capacitatea de îndulcire la 60-70 % față de zahăr, ceea ce înseamnă că pentru a obține aceeași dulceață, trebuie folosit mai mult eritritol.

Produsul are doar 0.2 calorii pe 1 gram, ceea ce reprezintă 5% din caloriile din zahăr. Este, de asemenea, un îndulcitor pentru diabetici, sigur pentru dietele ketogenice.

Este adesea folosit în bomboane keto, prăjituri keto și alte deserturi keto.

La doze mari duce la tulburări gastro-intestinale.

Ce este stevia?

Brioșe cu stevia

Îndulcitorul stevia se obține prin izolarea compușilor glicozidici cu gust dulce din frunzele plantei de stevie. Îndulcitorul stevia este considerat drept foarte puternic. Deși este acceptat ca un nou tip de îndulcitor, acesta are origine vegetală.

Nu este nici un îndulcitor natural, nici artificial, deoarece stevia trebuie procesată pentru a produce acest îndulcitor. Totuși este obținut dintr-o plantă și, prin urmare, nu poate fi clasificat drept o substanță derivată artificial.

Îndulcitorul cu stevia este sigur pentru diabetici și pentru dietele keto și are 0 calorii. Este un bun diuretic, dar poate afecta fertilitatea masculină. În acest sens, eritritolul este mai bun decât stevia.

Eritritol versus Stevia

Eritritolul și stevia au gust dulce, dar al ambilor îndulcitori este departe de cel al zahărului. Stevia are chiar și un ușor gust amar.

Eritritol sau stevia

Eritritolul este dulce, dar creează o senzație de răcoare în cavitatea bucală. Deoarece nu are propriul gust, se amestecă bine cu orice alte arome. Proprietățile sale antioxidante îl fac potrivit pentru îmbunătățirea sănătății orale. Cu toate acestea, este mai scump decât stevia.

Stevia are, de asemenea, un efect pozitiv asupra sănătății. Scade tensiunea arterială și susține alimentația persoanelor cu diabet.

Stevia are și proprietăți antioxidante, dar are un oarecare postgust iar acest lucru trebuie luat în considerare, atunci când este combinat cu alte ingrediente.

Este dificil de spus definitiv dacă eritritolul este mai bun decât stevia. În multe rețete culinare, eritritolul este preferat deoarece stevia este amară. Dar, pe de altă parte, eritritolul este mai scump. Există opțiunea de a amesteca ambii îndulcitori keto pentru un gust cât mai echilibrat. Indiferent de îndulcitorul pe care îl alegeți, este recomandabil să vă consultați în prealabil cu un nutriționist, pentru a vă asigura că produsul este potrivit nevoilor dumneavoastră specifice.

Facebook
Favorite
Twitter
Pinterest