Bonapeti.ro»Sfaturi»Cum uscăm rozmarinul?

Cum uscăm rozmarinul?

Nic Pal
Traducerea:
Nic Pal
Cum uscăm rozmarinul?

Parfumat și plin de aromă și exotism, rozmarinul este unul dintre cele mai populare și folosite condimente din lumea culinară. Este utilizat pentru aromatizarea cărnurilor prăjite - miel, porc, pui, pește și chiar fructe de mare și legume - cărora le conferă o aromă și un farmec incredibil .

De asemenea se adaugă la supe și tocane, precum și pentru a aroma untul și uleiul de măsline. Ceaiul de rozmarin este foarte benefic, datorită capacității sale de a îmbunătăți circulația sângelui, calmează și are un efect benefic asupra stării de spirit.

Calitățile acestei plante în cosmetică sunt fără îndoială recunoscute și mulți oameni profită de ele pentru a pregăti acasă o baie de aburi cu rozmarin pentru față și corp și măști de păr eficiente, cu efect revitalizant.

Din aceste motive, neprețuitul rozmarin este o plantă accesibilă, care este prezentă în fiecare casă.

Spre deosebire de multe alte condimente, rozmarinul își pierde foarte puțin din aromă după uscare. Acest lucru îl face foarte potrivit pentru depozitare și pentru o perioadă mai lungă de timp, deoarece putem avea întotdeauna la îndemână o crenguță pentru a aroma multe dintre mâncărurile noastre preferate.

Crenguța de rozmarin se folosește ca și decor sau ornament parfumat în perioadele diverselor sărbători.

Iată cum să uscați rozmarinul acasă:

1. Cu foarfeca, tăiați ramuri de aceeași lungime și dacă este posibil drepte, nu curbate. Cel mai bun moment pentru a face acest lucru este dimineața târziu, când soarele a uscat roua nopții. Tufa de rozmarin va crește foarte repede din nou acolo de unde a fost tăiată.

2. Legați tulpinile la bază, (acolo unde sunt tăiate crenguțele) făcând unul sau mai multe mănunchiuri în funcție de cantitatea pe care o pregătiți pentru uscat.

- adunați 8 crenguțe într-un mănunchi;

- folosiți cel puțin 40 cm de sfoară, cu care puteți lega mănunchiul la un capăt iar cu celălalt îl atârnați într-un loc potrivit;

- puteți folosi o bandă elastică pentru a strânge mănunchiul și a-i atașa ulterior o sfoară de agățat;

3. Agățați buchetelele de rozmarin la uscat într-un loc răcoros, fără umezeală, cu o bună ventilație.

Este recomandat să nu le lăsați în aer liber pentru a le proteja de condițiile meteorologice nefavorabile precum umiditatea și lumina directă a soarelui și pentru a nu-și pierde aroma.

Dacă acoperiți crenguțele cu pungi de hârtie din hârtie de împachetat (bej maro, fără cerneală sau plastifiată), nu numai că veți preveni pătrunderea luminii care ar distruge culoarea condimentului dar veți împiedica și lipirea particulelor de praf. Dacă alegeți această metodă, asigurați-vă că faceți găuri în plicuri, astfel încât crenguțele să nu se ofilească și să existe aerisire.

4. Mișca'i și rotiți crenguțele întregi în fiecare zi sau la două zile pentru a se usuca uniform.

Veți ști când rozmarinul este bine uscat - când tulpinile și petalele devin casante când sunt îndoite. Acest proces natural de uscare durează aproximativ 2 săptămâni.

Puteți încerca și în alt mod. Constă în întinderea unei plase cu ochiuri fine peste bucăți de lemn sau alt material. Scopul este de a fi deasupra solului pentru a permite aerului să circule liber dedesubt în timp ce se usucă. Și aici trebuie să păstrați rozmarinul departe de umiditate și lumina directă puternică a soarelui.

5. Dacă așteptați cu nerăbdare procesul natural de uscare a rozmarinului , folosiți un deshidrator setat la 35 de grade.

De asemenea, puteți usca planta într-un cuptor obișnuit. Pentru a face acest lucru, spălați crenguțele, scurgeți-le și uscați-le. Tăiați-le în mănunchiuri mai mici și aranjați-le la distanță într-o tavă acoperită cu hârtie de copt. Se usucă la foc mic timp de 2 până la 4 ore. După a două oră, monitorizați și testați în mod constant dacă umiditatea s-a evaporat și crengile se rup atunci când sunt îndoite.

6. Puneți rozmarinul uscat într-o pungă de hârtie și separați petalele de tulpini. Transferați într-un recipient ermetic închis și depozitați într-un loc uscat, răcoros și întunecos.

Facebook
Favorite
Twitter
Pinterest

Evaluare

3
Total votanți: 1
50
40
31
20
10
Dați-ne o notă:

Comentarii

Trimite