Pastrama este unul dintre cele mai gustoase preparate din carne, pe care l-am savura frecvent dacă nu ar avea un preț relativ ridicat. Denumirea „pastramă” provine din cuvântul turcesc „bastırma” și înseamnă carne presată.
La noi, pastrama se prepară din carne de porc, vită, capră sau oaie.
Prepararea pastramei de casă nu este deloc complicată și poate fi realizată de oricine. Deși necesită ceva timp, rezultatul merită efortul pe deplin. În plus, pastrama de casă este de obicei mai ieftină decât cea din magazin și mult mai gustoasă.
Prepararea pastramei de casă începe cu sărarea cărnii, care se poate face în două moduri – prin sărare uscată sau prin scufundare într-o saramură pentru pastramă.
În cazul sărării uscate, carnea se pune într-un recipient și se acoperă generos cu sare, formând un strat de cel puțin 2 degete, unde trebuie să stea cel puțin 48 de ore, sau chiar mai mult. În această perioadă, carnea trebuie păstrată la rece.
Saramura pentru pastramă se prepară adăugând cel puțin 80 de grame de sare la 1 litru de apă. Cantitatea de saramură variază în funcție de cantitatea de carne, saramură care trebuie să o acopere complet.
O altă metodă pentru prepararea saramurii pentru pastramă implică utilizarea unui ou. Se umple recipientul cu apă, iar în lichid se scufundă un ou proaspăt. Se adaugă sare treptat și se așteaptă să se dizolve. Când oul plutește la suprafață, saramura este gata.
Carnea trebuie să stea în saramura pentru pastramă timp de cel puțin 72 de ore. Și în acest caz, este necesar să fie păstrată la rece.
După sărarea prin oricare dintre cele două metode, carnea trebuie desărată prin clătire și înmuiere în apă călduță pentru o anumită perioadă. Urmează rularea prin condimente la alegere și uscarea într-un loc răcoros și bine aerisit.
Aflați și aceste sfaturi despre sărarea și uscarea cărnii, aflați ce condimente se folosesc pentru pastramă sau încercați rețetele noastre de:
- pastramă din carne de pui;
- pastramă kaizer.