Gulia /Helianthus tuberosus/ reprezintă o plantă perenă erbacee care face parte din familia Asteraceae. Din punct de vedere vizual, gulia seamănă foarte mult cu floarea soarelui - tulpinile pot ajunge până la 3 metri în înălțime și au o ramificație puternică. Frunzele au formă ovală, ascuțite și aspre, având o lățime de până la 10 cm și o lungime de până la 20 cm. Uneori, frunzele se rup sub greutatea propriei lor mase. Florile guliei sunt colorate într-un galben strălucitor, ajungând la un diametru de până la 8 cm și înfloresc din august până în noiembrie.
Gulia este cunoscută sub diferite denumiri - nap porcesc, topinambur, anghinarea de Ierusalim, cartoful săracilor, ciucaribă, pere-iernatice, morcov-porcesc, dar cea mai cunoscută denumire este măr-de-pământ. A fost denumită greșit Topinambur datorită unui trib din Brazilia care a vizitat Parisul la trei ani după ce planta a fost adusă în Europa - în jurul anului 1610.
Originile guliei se află în America de Nord și America Centrală /în special în Mexic/. A fost o plantă cultivată de amerindieni încă dinaintea perioadei lui Columb. Astăzi, gulia este răspândită pe aproape toate continentele lumii. Este cultivată în principal în Rusia, Asia, Australia și America de Nord. În Europa, gulia a fost înlocuită de cartof în secolul al XVIII-lea. Cu toate acestea, are două avantaje foarte importante în ceea ce privește cultivarea sa - nu suferă de fitoftoră și nu este afectată de gândacul de Colorado, care, așa cum știm, este o plagă a cartofilor. În prezent, gulia are o valoare economică clară doar în Olanda și în unele părți ale sudului Franței.
Tuberculii guliei cresc până în luna noiembrie, după care este bine să fie culeși cât mai târziu posibil pentru a permite substanțelor nutritive din partea de deasupra solului să treacă în aceștia.
Compoziția guliei
Gulia este extrem de benefică pentru sănătate, fapt explicat de conținutul său bogat într-o serie de substanțe, precum și conținutul său ridicat de inulină. Inulina reprezintă un prețios polizaharid natural, format în proporție de 95% din fructoză. În plus față de inulină, în gulie se găsesc numeroase compuși biologic activi - fier, zinc, fibre, siliciu, magneziu, fosfor, potasiu, pectină, aminoacizi, acizi organici, vitaminele C și B. Gulia are un conținut scăzut de calorii și este foarte bine absorbită de organism.
100 g de gulie crudă conțin 73 de calorii, 17.4 g carbohidrați, 1.6 g fibre dietetice, 0.1 mg vitamina B6, 4 mg vitamina C, 14 mg calciu, 17 mg magneziu, 13 mcg acid folic, 0.1 mg mangan, 429 mg potasiu, 78 mg fosfor, 1.3 mg niacină, 0.2 mg tiamină.
Păstrarea guliei
Tuberculii de gulie culeși se usucă rapid dacă sunt lăsați în aer liber. Aceștia trebuie să fie păstrați în pivniță, la o temperatură de aproximativ 0 °C și o umiditate de până la 95%. Cel mai bine este să fie acoperiți cu pământ sau nisip umed sau să fie strânși în grămezi și acoperiți cu zăpadă sau pământ. Cel mai eficient mod de păstrare este să fie scoși din pământ nu toamna, ci primăvara. Tuberculii de gulie scoși primăvara au un gust mai bun. În plus, recolta de tuberculi este întotdeauna mai mare în primăvară, deoarece aceștia cresc până când pământul nu îngheață.
Gulia în bucătărie
Gulia poate fi consumată atât crudă, cât și coaptă sau fiartă. Tuberculii amintesc ușor de cartofi, cu toate că, datorită numeroaselor lor excrescențe, seamănă mai mult cu rădăcinile de ghimbir. Din punct de vedere al gustului, se aseamănă cu perele sau anghinarea.
Tuberculii sunt foarte hrănitori și nu este necesar să fie curățați înainte de consum. Cu toate acestea, spălarea lor temeinică cu apă este obligatorie. Deoarece gulia are o structură foarte aspră, care permite retenția solului și a nisipului, trebuie să fiți foarte atenți și să o spălați cu grijă.
Gulia poate fi adăugată la salate, asemenea cartofilor, poate fi prăjită sub formă de clătite. Tuberculii fierți și pasați au un gust aproape identic cu cel al cartofilor, ceea ce permite înlocuirea acestora în multe rețete.
În Franța, tuberculii sunt un ingredient obișnuit în salate. Din ei se prepară supe minunate cu gulie, creme și piureuri sărate. Gulia coaptă cu carne de porc sau pui este o mâncare irezistibilă. La fel, la felurile de mâncare cu gulie pot fi adăugate brânzeturi topite, lapte sau smântână. Nu fierbeți excesiv gulia, deoarece își pierde parte din calități.
Un ceai fierbinte cu felii de gulie are aproximativ aceleași calități gustative ca și ceaiul cu lămâie. De aceea, nodulii sunt adesea numiți "lămâia nordului".
Beneficiile guliei
Gulia este recoltată în timpul iernii sau primăverii - sezoane în care organismul are nevoie de mai mulți nutrienți și vitamine. Acesta este motivul pentru care gulia devine un important imunomodulator, având o serie de substanțe nutritive benefice. Spre deosebire de cartofi, în gulie nu există amidon, ci zahăr natural.
Gulia este foarte potrivită pentru persoanele care suferă de diabet. Consumul de gulie este benefic pentru cei cu afecțiuni cardiovasculare, probleme gastrointestinale, colesterol ridicat, diabet, obezitate și diferite alergii, precum și pentru anumite imuno deficiențe, probleme ale părului și unghii fragile.
Consumul regulat de gulie, în special datorită conținutului său de inulină, ajută la reducerea nivelului zahărului din sânge și, în același timp, crește eficacitatea insulinei. De asemenea, se observă o scădere a nivelului de colesterol din sânge, reducând riscul apariției bolilor cardiovasculare.
Inulina ajută la absorbția magneziului și calciului, transformând planta într-un important agent preventiv împotriva osteoporozei. Gulia ajută la eliminarea excesului de greutate, restabilește flora normală a intestinului și inhibă acțiunea microorganismelor intestinale dăunătoare.
Tuberculii de gulie servesc ca mijloc de purificare a sângelui și sunt extrem de benefici pentru ficat și rinichi. Planta ajută la eliminarea diferitelor toxine din organism.
Cu gulia atât de benefică, puteți pregăti diferite feluri de mâncare, cum ar fi:
