Bonapeti.ro»Sfaturi»Cum să alegem corect peștele la magazin

Cum să alegem corect peștele la magazin

Stefani NikolovaStefani Nikolova
Începător
2
Nic Pal
Traducerea:
Nic Pal
Cum să alegem corect peștele la magazin

Peștele este unul dintre alimentele importante pentru organismul uman. În afară de faptul că este bogat în vitamine, este un adevărat afrodiziac și extrem de gustos și dietetic (desigur, nu toate tipurile de pește).

Multe persoane nu apreciază peștele în niciun fel - nici să-l curețe, nici să-l vadă, cu atât mai puțin să-l consume. În schimb, cei pentru care peștele reprezintă o parte importantă a unei diete echilibrate, nu știu ce să aleagă atunci când se află în fața tejghelei sau cum să-l pregătească acasă astfel încât să fie suficient de gustos. Nu există niște specificații prea elaborate în ceea ce privește gătitul, dar alegerea este foarte importantă!

În primul rând, trebuie să vă hotărâți - doriți pește prăjit, pește la grătar, la cuptor, la grill sau în alt fel. Astfel, veți reduce opțiunile la un număr mult mai mic - adică, în cazul în care doriți pește pane, probabil nu veți alege somonul.

Regulile pentru alegerea peștelui

Stând în fața vitrinei cu delicatese de pește, cel mai important lucru este să examinați cu atenție și, mai ales, să vă implicați și simțul olfactiv în alegerea dvs., oricât de amuzant ar suna acest lucru. Dacă nu miroase plăcut (și veți ști când mirosul este neplăcut), pur și simplu acesta nu este magazinul potrivit pentru dvs. Alegând un tip de pește, cereți vânzătorului să-l atingeți.

În multe cazuri, aspectul exterior al peștelui poate părea perfect de departe, dar se poate dovedi a fi moale și vâscos. Peștele trebuie să fie proaspăt - ochii limpezi, branhii roz, fără crustă deasupra. Dacă aceste caracteristici lipsesc, trebuie să vă fie clar că peștele nu este proaspăt.

Vitrina trebuie să mențină o anumită temperatură minimă, necesară pentru a menține peștele mai mult timp, dar acest lucru nu este suficient în niciun caz. Burta peștelui nu ar trebui să fie spartă, iar mirosul acestuia ar trebui să fie apropiat de cel al mării.

Așa cum știm cu toții, peștele trebuie mirosit din partea cu capul, adică întotdeauna este recomandat să-l mirosiți - mireasma neplăcută vine de la branhii și atunci când nu este proaspăt, acestea miros a amoniac.

Și cel mai important sfat în alegerea peștelui. Nu cumpărați pește congelat. Da, este mai ieftin, mai accesibil ca preț, dar niciodată nu va avea aceleași calități ca și cel proaspăt. Mai jos vom clarifica pentru cei care aleg pește congelat cum să o facă în mod cât mai corect.

Pentru fructele de mare - creveți, crab, calamari etc., se aplică același lucru. Creveților le trebuie exact la două zile după livrare pentru a se strica. Trebuie să vă asigurați că nu au capetele rupte și în cazul în carecumpărați creveți cruzi, aceștia ar trebui să fie de un verde închis sau gri Dacă aceștia au nuanțe de roșu pe ei, înseamnă că încep să se strice.

Calamarii trebuie să fie albi, nu galbeni. Scoicile trebuie să fie închise (dacă o midie este deschisă, dar totuși decideți să o cumpărați, bateți-o ușor pe cochilie și dacă se închide, este vie) iar caracatițele trebuie să fie strânse.

În linii mari, acestea sunt cele mai importante lucruri pe care trebuie să le știți despre alegerea peștelui proaspăt din magazin. Dacă nu vă simțiți confortabil în magazinul de pește, puteți solicita un document de origine pentru a vedea data livrării, lotul și data de expirare. Ca și client, aveți acest drept.

Următoarea variantă pentru a vă aproviziona cu pește este să îl achiziționați din crescătorii, lacuri și să o spunem așa: direct de la pescarii care tocmai l-au prins. Acolo se aplică aceleași reguli pentru alegerea peștelui și a fructelor de mare și ca o completare, voi adăuga că este important ca atunci când atingeți peștele, acesta să nu fie cald! Înainte de a fi vândut, pescarul este obligat să răcească peștele încă de când este viu.

Pe de o parte, acest lucru va menține peștele proaspăt mai mult timp, iar pe de altă parte - nu va permite ca burțile acestora să se spargă (care este al doilea lucru important pe care trebuie să îl observați).

Și încă o precizare: La cumpărarea unui pește viu, fie că este vorba despre crap, sturion etc., din pești mari sau orice pește mic, ÎNTOTDEAUNA REFRIGERAȚI sau CONGELAȚI PEȘTELE înainte de a-l curăța, altfel riscați să îi "deteriorați" oasele și să îl "stricați", fără să vreți.

Pentru cei care totuși preferă să cumpere pește congelat, trebuie să știți ceva. De obicei, vânzătorul susține că peștele este înghețat cât este încă viu. Există un anumit "dispozitiv" în care procesul de înghețare are loc, după care se face procesul de glazurare, pentru a fi păstrați mai mult timp, iar această glazură protejează peștele de uscare, la temperaturi negative.

Este important ca peștele să arate aproape la fel ca și cel proaspăt. Macroul nu ar trebui să fie galben, iar dacă este, înseamnă că este alterat.

Majoritatea oamenilor apreciază pangasiusul, dar cel proaspăt li se pare destul de scump. Aveți încredere - mai bine să cumpărați proaspăt decât congelat, veți vedea acest lucru când îl decongelați și veți observa cât de multă apă se scurge. Acest lucru este valabil pentru toate tipurile de pește congelat.

De asemenea, este important să știți că și calamarii pane, fileurile de pește alb și orice altceva pane de fapt nu conțin deloc pește în interior. Aceste paneuri sunt pline de amidon și oase de pește măcinate dar și capete. Da, sunt gustoase, dar când știți ce conțin, nu le veți mai alege niciodată!

Acestea sunt lucrurile importante pentru alegere corectă a peștelui.

După ce faceți alegerea corectă a peștelui, veți avea nevoie și de rețeta corectă pentru pregătirea acestuia. Aruncați o privire la aceste rețete delicioase pentru pește la folie, chiftele de pește sau supă de pește.

Facebook
Favorite
Twitter
Pinterest

Evaluare

4
Total votanți: 1
50
41
30
20
10
Dați-ne o notă:

Comentarii

Trimite