Checul este un tip de desert din aluat, mai exact un produs dulce, o prăjitură. Este preferatul multor persoane și poate fi combinat cu iaurt sau lapte proaspăt, iar combinația dintre cele două este fantastică.
Checul este alcătuit, de obicei, din:
- ouă
- lapte proaspăt sau iaurt
- cacao
- făină
- zahăr
- puțin ulei
- vanilie
- nuci sau fulgi de ciocolată, opțional
Toate ingredientele se amestecă, se toarnă într-o tavă sau formă pentru chec, unsă și tapetată cu făină în prealabil, și se introduce în cuptor pentru coacere. La dorința dumneavoastră, se poate presăra cu zahăr pudră sau ciocolată.
Și iată cum stă situația cu răsturnarea checului.
În principiu, dacă îl puneți într-un vas uns și tapetat cu făină dinainte, astfel încât să nu se lipească, răsturnarea va fi ușoară.
Atunci când trebuie să-l răsturnați, există un truc simplu.
Momentul potrivit pentru răsturnarea checului este după ce s-a copt și s-a răcit ușor. Dacă încercați să-l răsturnați imediat după ce l-ați scos din cuptor, există riscul să se rupă și să se lipească de tavă. De aceea, așteptați mai întâi 10 minute astfel încât, checul să se răcească puțin, apoi continuați cu răsturnarea.
Folosiți un tocător de bucătărie sau o farfurie pe care să o așezați deasupra formei pentru chec. Ținând ferm atât tocătorul, cât și forma, scuturați ușor forma cu checul și răsturnați-o pe tocător sau farfurie – prăjitura ar trebui să se desprindă și să se așeze frumos pe platou.
Și, voilà – checul este răsturnat și gata să fie acoperit cu glazură, ciocolată topită, zahăr pudră sau uns cu dulceață.
Vedeți și cum se face glazura pentru chec, cum se coace checul, descoperiți secretele unui chec delicios sau încercați rețetele noastre testate pentru chec de casă.