Bonapeti.ro»Articole»Sfaturi culinare»Sfaturi și trucuri pentru gătitul năutului

Sfaturi și trucuri pentru gătitul năutului

Nic Pal
Traducerea:
Nic Pal
Sfaturi și trucuri pentru gătitul năutului

Năutul este o plantă leguminoasă extrem de gustoasă, care conține multe proteine vegetale, vitamine, minerale și fibre dietetice. Gătitul năutului este foarte ușor, indiferent dacă este preparat la abur sau fiert în apă. În acest articol veți găsi idei simple, sfaturi și trucuri pentru a găti mai ușor năutul.

Înainte de a-l găti, trebuie să-l alegem.

Alegerea năutului

Năutul are origine mediteraneană și popularitatea sa crește semnificativ datorită mâncărurilor precum falafel, humus și salată de năut. Adesea, năutul este folosit ca înlocuitor al proteinelor animale în bucătăria vegetariană sau vegană clasică. Există mai multe tipuri de năut, dar la nivel mondial sunt folosite doar două dintre acestea:

Kabuli - boabele acestui tip de năut sunt mari, netede și au o culoare bej. Acest soi este cultivat și utilizat în principal în Europa, deoarece prosperă într-un climat mediteranean moderat;

Desi - boabele acestui soi sunt mici și zbârcite, de diferite culori, putând fi verzi sau negre. Acest soi este cultivat în locuri cu un climat semi-arid, precum Africa, Asia, India.

Soiul Kabuli, ale cărui boabe sunt mari și netede, ar trebui să fie preferat pentru gătit. Acest lucru se datorează faptului că năutul, care este mai întunecat la culoare sau este prea zbârcit, necesită mai mult timp de gătire și va rămâne tare și nu va ieși atât de gustos.

Înmuierea năutului

Sfaturi și trucuri pentru gătitul năutului

La fel precum fasolea și lintea, năutul trebuie înmuiat înainte de gătire. Astfel, stratul subțire de pe suprafața boabelor va cădea mai ușor. De asemenea, când este înmuiat, carbohidrații complecși din năut se descompun, ceea ce va face ca năutul să fie mai ușor de digerat. Înainte de a înmuia năutul, trebuie să-l clătiți cu apă curată și rece. Apoi puteți alege una dintre cele trei metode de înmuiere descrise mai jos:

1. Metoda lungă de înmuiere (recomandată) - Aici este important să știți că trebuie să înmuiați năutul cu o zi înainte de a-l găti. Pentru a înmuia năutul, veți avea nevoie de un bol mare sau o cratiță / trebuie să aibă suficient spațiu pentru a se umfla /. Puneți în bol sau cratiță 500 g de năut și turnați 1.5 litri de apă. Se acoperă cu un șervet și se lasă să se înmoaie 24 de ore, la temperatura camerei;

2. Metoda scurtă de înmuiere - 500 g de năut și 1.5 litri de apă se pun într-o cratiță și se lasă să dea în clocot timp de 5 minute. Apoi se înlătură de pe foc și năutul se lasă să se răcească în apa în care a fiert, timp de 1 oră;

3. Metoda cu microunde - din nou, 500 g de năut și 1.5 litri de apă se pun într-un vas potrivit pentru cuptorul cu microunde și se gătesc timp de 15 minute la putere maximă / minim 900 de wați /. Apoi se acoperă și se lasă să stea în apă timp de 1 oră. După ce s-a înmuiat, veți vedea cum stratul subțire de pe boabe se desprinde singur. Năutul se clătește bine, iar apa în care a fost înmuiat se aruncă.

Există mai multe modalități de a găti năutul:

Sfaturi și trucuri pentru gătitul năutului
Fotografie: Lilia Tsacheva/Lipodve

1. Gătirea în apă - după ce năutul a fost clătit și scurs, se pune într-o oală, se adaugă apă curată și rece, care ar trebui să fie cel puțin de 3 ori volumul năutului, fără să se adauge sare. Dacă adăugați sare acum, năutul nu se va găti așa cum trebuie. Apoi se lasă să dea în clocot. Când dă în clocot, se reduce focul și se lasă să fiarbă la foc mic timp de 1 oră și 30 de minute. Din când în când, se amestecă și se înlătură spuma care se formează. După ce este gătit, se clătește cu apă rece, apoi se scurge și se lasă să se răcească. Vă prezentăm 2 trucuri care vă pot fi utile:

- Puteți diminua timpul de gătire adăugând 1 lingură de bicarbonat de sodiu în apa de gătit a năutului. De asemenea, puteți găti năutul într-o oală sub presiune. Pentru aceasta, trebuie să puneți apă care să fie de 4 ori volumul năutului, nefiert. După ce capacul oalei este închis ermetic, încălziți pe foc puternic până când oala începe să scoată aburi. Apoi reduceți focul și gătiți timp de 45 de minute.

- Celălalt truc este să adăugați o bucată de alge marine kombu sau cimbru în apa de gătit a năutului. Ambele ajută năutul să-și păstreze textura fermă și plăcută și contribuie la o digestie mai bună a năutului. Din apa în care ați fiert năutul, puteți să faceți aquafaba. Acesta înlocuiește proteinele / 3 linguri de suc de năut înlocuiesc 1 ou;

2. Gătirea la abur - gătirea la abur, indiferent de produs, păstrează toate aromele și substanțele nutritive din acesta. Acest lucru este valabil și pentru năut. Năutul este pus într-un coș pentru gătit la abur și se adaugă puțină apă în oala sub presiune sau într-un vas special pentru gătit la abur. Oala sau vasul se acoperă, se așteaptă să dea în clocot la foc puternic, apoi se reduce focul și se gătește timp de 1 oră la foc mic. După ce este gata, năutul se clătește cu apă rece pentru a opri procesul de gătire, se scurge și se lasă să se răcească.

Pentru a fi complet siguri că năutul dvs. este bine gătit, aveți nevoie de o furculiță, care, dacă trece prin năut fără a opune prea multă rezistență, înseamnă că este gata. Este bine să verificați gradul de fierbere cu câteva minute înainte de a opri gătitul năutului.

Sfaturi și trucuri pentru gătitul năutului

Această plantă leguminoasă este gustoasă și benefică. De aceea, nu ratați să preparați:

- salată cu năut;

- tocană de năut.

Facebook
Favorite
Twitter
Pinterest