Adesea puteți auzi că fericirea nu poate fi cumpărată cu bani. Însă, acest lucru nu este complet adevărat, deoarece puteți cumpăra o ciocolată de calitate. Și după ce vă bucurați și de ultima bucată din ea, vă veți simți destul de fericiți și acest lucru nu este întâmplător.
Ciocolata este unul dintre alimentele care stimulează producția de serotonină, cunoscută și sub numele de hormonul fericirii. Și deși este secretată în creier, practic 90% din aceasta se găsește în trombocitele din tractul digestiv.
Alte alimente care stimulează producția de serotonină sunt somonul, carnea de curcan și de pui, leguminoasele, spanacul, broccoli și semințele de dovleac.
Dar pentru o stare de spirit bună și plăcere, mai există un hormon și acesta este dopamina. Este un important neurotransmițător care controlează mișcările corpului, cantitatea de informație din creier și chiar stimularea cardiacă.
Puteți să vă creșteți nivelul de dopamină dacă includeți în meniul zilnic fructe precum merele și bananele. Bananele în special sunt cel mai important aliment pentru stimularea creierului în producerea de dopamină, deoarece conțin multa tirozină, un aminoacid extrem de important.
Alte alimente care declanșează eliberarea de dopamină sunt afinele, prunele albastre și căpșunile. Puteți crește plăcerea și coordonarea incluzând în dieta dumneavoastră zilnică mai multe migdale, brânză, pui, pește și alte proteine care conțin acizi grași Omega-3.
În lista de alimente care stimulează secreția de dopamină intră și produsele lactate, fasolea neagră, năutul și ouăle. De aceea, ar trebui să consumați cât mai des ouă cu brânză la cuptor, salată cu somon și avocado sau ciocolată naturală.